Anul Cocoșului, Anul Tigrului și Circul Oamenilor Mici

M-am născut în anul Tigrului, acolo unde sufletele se întorc doar când au ceva de spus lumii.

Ei însă? Ei s-au blocat undeva între un Cocoș speriat și o umbră care face gălăgie doar ca să uite că nu are substanță.

Ei îmi spun cine sunt?

Ei, care trăiesc după regulile propriilor lor frustrări, ca niște paznici ai unui templu gol?

Ei, care își ridică vocile doar atunci când nu au argumente?

În fiecare zi joacă același teatru ieftin:

„Tu trebuie să fii mică, tu trebuie să te temi, tu trebuie să pleci capul.”

Dar eu nu sunt produsul lor.

Eu sunt produsul renașterilor mele.

Ei mă judecă?

Pentru ce? Pentru că nu le intru în tiparele lor rupte și lipite cu bandă adezivă?

Pentru că nu mă ploconesc în fața unei logici care n-a funcționat nici măcar pentru ei?

Comportamentul lor este o glumă cosmică:

vor să pară mari, dar nu pot ieși din cușca propriilor complexe.

Și-atunci ce fac?

Îi mușcă pe cei liberi.

Îi atacă pe cei care nu cer permisiunea să respire.

Dar eu, eu am venit cu altă energie:

energia celor care au văzut lumile de dincolo și s-au întors să spună adevărul,

nu să joace în circ.

Dacă ei cred că mă pot defini, îi liniștesc:

nu pot defini nici măcar propria lor existență.

Sunt ecouri. Reflexe.

Zgomot.

Eu sunt tigru.

Ei sunt umbra cocoșului care se sperie de propria lui voce.

Și dacă îi ustură acest text,

să știe că nu i-am atins nici măcar cu adevărul deplin.

Doar cu un mic preambul.