Abuzul de la tatăl vitreg

Tată, trebuie să-ți spun cuvintele,

pentru că tăcerea a stat prea mult între noi.

Am visat un vis —

și adevărul acolo nu se ascundea.

Tatăl vitreg era rău.

Nu doar mânios —

agresiv, rece,

ca un soldat străin în propria casă.

Se supunea armatei,

dar lovea pe cei greșiți.

I s-a spus să nu atingă copiii.

I s-a spus să meargă la profesoară.

Dar el a venit la mine.

Pentru că e mai ușor să lovești pe cel mai slab.

Așa fac lași, nu războinici.

Își flutura ghearele ca pe niște arme,

crezând că puterea este dreptul lui,

și frica este autoritate.

Și eu stăteam și mă întrebam:

de ce?

Și am înțeles —

nu există „de ce”.

Răul nu cere explicații.

Apoi a venit un convoi.

L-au luat —

fără ură,

doar după regulă.

Pentru că și în vis, răul are limite.

M-au dus acasă.

Și mama a spus calm:

„Strângem lucrurile.

Pleacă cu noi.”

Am întrebat:

— Unde?

Și ea a răspuns:

— În Italia.

Atunci am spus adevărul,

fără teamă și fără evadare:

— Tu mergi cum vrei.

Eu voi trăi cu tata.

În Transilvania.

Pentru că acasă

nu este unde fugi de frică,

ci unde nu te obligă nimeni

să fii mai mic.

Tată, a fost un vis.

Dar mi-a arătat clar:

știu unde sunt rădăcinile mele,

știu cine nu poate fi numit familie,

și știu —

cu cine merg când lumea se întunecă.