Bandera viseazã
Written 2025-11-26
Am intrat în cafenea
și toți erau gata să-mi pună etichete:
„E de-a noastră, sângele nostru!”.
Eu, calmă ca o lamă rece:
„Nu mă vindeți în familii
în care n-am trăit niciodată”.
El vrea test ADN.
Eu îl privesc și râd:
„Mănânci orice poveste?
Eu nu sunt meniul tău.”
Țin consola în mâini
ca pe o armă digitală —
singura lege pe care o respect.
Mă trag în Rusia,
la școli unde profesorii scuipă venin.
Ridic din umeri:
„Nu sunt făcută din frica lor.
N-am să mă rup doar pentru că urlă.”
Apare un om mare,
cu putere în privire,
care spune sec:
„Copila nu e de aici.
Are altă limbă în cap,
altă inimă în piept.
Trimiteți-o în alt cer.”
Și drumurile se deschid.
Lumea nu mă mai strânge de gât.
Ajung acolo unde respirația nu doare,
unde tăcerea e caldă,
unde mă regăsesc fără să cer voie.
Eu sunt a mea,
nu a voastră.
Nu-mi scrieți destinul cu sângele altora.
Eu îl scriu cu pașii mei —
tăioși, siguri,
și imposibil de întors.