Biologic tată

Tată, îți scriu dintr-un suflet obosit,

dar care încă speră și încă iubește.

Am trecut prin iubiri care m-au durut,

și prin oameni care nu m-au ales cu adevărat.

A fost și o luptă în familie,

cu o soră care uneori m-a rănit,

și a transformat apropierea în competiție și durere.

Am simțit pierderi, am simțit trădare,

dar și momente când am ales să mă ridic.

Există în viața mea și o liniște aparte —

o persoană care m-a ajutat să mă simt în siguranță,

să fiu ascultată și înțeleasă.

Dar în același timp, în inima mea apare o teamă:

frica de a nu fi doar „cineva” pentru el,

frica de a nu fi aleasă dincolo de rolul meu actual.

Învăț, tată, să înțeleg cine sunt,

să-mi cunosc limitele și dorințele.

Nu mai vreau control, nici durere,

vreau libertate, respect și liniște în suflet.

Poate nu am avut mereu drumul ușor,

dar merg înainte cu speranță.

Și chiar dacă uneori mă simt rănită,

eu încă cred în mine și în iubire.

Tată, dacă vei citi aceste rânduri,

sper să vezi nu doar durerea mea,

ci și puterea cu care încerc să merg mai departe.