Bucovina nu plânge

Bucovina nu plânge,

Stă tăcută sub cer,

Cu dorul în suflet

Și rana de fier.

Nu strigă pe uliți,

Nu cade în jos,

Da’ duce în pieptu-i

Un foc dureros.

Am răbdat noi destule,

Și vremuri, și dor,

Și oameni plecați

Care nu se mai-ntorc.

În casă-i lumină,

Da’ locu-i mai gol,

Puputza întreabă —

„Unde-i tata, mol?”

Și mama îi zice:

„Taci, nu mai plânge,

Că Bucovina, măi,

Nu cade, nu frânge.”

Cu limbă, credință,

Și pâine pe masă,

Noi ținem pământul —

Să nu ne mai lasă.

Bucovina nu plânge,

Da’ ochii-s uzi iar…

Și-n liniștea nopții

Se-aude amar.