BURNING TRUTH/ADEVĂR CARE ARDE

I don’t want to tell you how to live,

but don’t you dare script my life for me.

Nu vreau să vă spun cum să trăiți,

dar nici să-mi dictați mie destinul nu aveți drept.

Why should I suffer in your shadow

instead of tasting life like it was meant to be?

De ce să mă chinui printre voi,

în loc să gust viața așa cum a fost creată pentru mine?

You look at me and talk nonsense—

don’t you see my skin is white? What “țigancă”?

Mă priviți și vorbiți prostii—

nu vedeți că am pielea albă? Ce „țigancă”, unde?

It grinds my nerves. I’m learning to love myself,

but what do I get from you but blows and poison?

Mă roade pe dinăuntru. Învăț să mă iubesc,

dar ce primesc de la voi? Lovituri și otravă.

I’m sick of this cursed behavior,

of people who gnaw at my sanity.

M-am săturat de obiceiurile astea blestemate,

de oameni care-mi devorează liniștea.

What stops you from letting me breathe?

Ce vă împiedică să mă lăsați să respir?

Hell with it—give me sarma, varenyky, fast food,

anything but your chaos.

La naiba—dați-mi sarmale, colțunași, fast‑food,

orice numai nu haosul vostru.

My dream is simple: no more bullying,

no more claws of strangers in my life.

Visul meu e simplu: să nu mai fiu hărțuită,

să nu-mi mai sape străinii în suflet.

I dream of a tablet, a smartphone, a console—yes,

but these are small things.

Visez la o tabletă, un telefon, o consolă—da,

dar astea sunt vise mici.

The big dream?

To see my real father again,

the man they told me abandoned me at one year old.

Visul cel mare?

Să-mi văd tatăl adevărat,

pe omul despre care mi-au spus că m-a lăsat la un an.

And the greatest?

To heal. To finally stop hurting.

Și cel mai mare dintre toate?

Să mă vindec. Să nu mai doară.

And maybe, just maybe,

to fly to Finland—the happiest land—

and breathe like a human being for once.

Și poate, doar poate,

să zbor în Finlanda—țara cea mai fericită—

și să respir ca un om în sfârșit.

Maybe then, happiness will find me too.

Poate atunci și fericirea mă va găsi.