Când agresorii jură că sunt inocenți
Written 2025-12-04
Pentru voi, cei care citiți în română,
vreau să spun adevărul fără mănuși.
În 2016, în nordul țării vecine,
am văzut oameni care râdeau de mine,
mă batjocoreau, mă loveau,
mă hărțuiau până în punctul în care
orice fată putea fi violată
și tot ei ridicau din umeri:
„Nu s-a întâmplat nimic.”
Așa funcționau unii:
întâi te calcă în picioare,
te umilesc, te lovesc,
trec peste limitele unui om,
apoi spală totul cu o propoziție:
„Nu există dovezi. Nu e adevărat.”
Și au tupeul să întrebe:
„Și asta ar fi nazism?”
Da, acolo, în câteva sate din Cernăuți,
erau oameni care puteau strivi o fată,
iar a doua zi să pretindă
că sunt cetățeni exemplari.
Și poliția?
A întors spatele.
Pentru că nu eram cetățean ucrainean.
Pentru că era mai simplu să tacă
decât să facă dreptate.
Asta e realitatea mea,
nu un basm, nu o invenție,
nu o poveste de internet.
E amintirea unui loc
unde victimele sunt reduse la tăcere
și agresorii se declară sfinți.
Și spun asta nu ca să judec un popor,
ci ca să denunț oamenii
care distrug vieți
și apoi se ascund după minciuni.