Drumul meu,visul meu

Tată, ascultă-mă bine,

că viața m-a învățat cu pumni și cuvinte tăioase.

Când orașele mici mușcă de invidie,

iar oamenii râd de tine fără să te cunoască,

eu merg mai departe — cu spatele drept

și cu focul meu în piept.

Țiganii din visele mele

râdeau, furau, strigau…

dar mi-au lăsat o alegere clară:

cunoștință sau legături false.

Și eu am ales cartea, liniștea,

drumul greu, dar curat.

Mama mi-a spus: „Nu lua la inimă.

Vor vorbi, vor scrie, vor scuipa,

dar tu mergi. Drumul tău e lung.”

Și în ochii ei am văzut lumina

unei primăveri care încă nu a venit,

dar vine sigur.

Mi-au împins un alcoolic în brațe,

ca și cum destinul meu nu valorează nimic.

Dar eu nu sunt marfă ieftină,

nu sunt moneda lor de schimb.

Eu sunt fata care se ridică,

care știe ce merită.

Și dacă visele îmi spun să strâng bani,

să cumpăr cu minte,

să mă pregătesc de drum —

atunci așa voi face.

Tată, să știi:

nu lumea decide pentru mine.

Eu decid.

Eu aleg.

Și mă ridic din nou.