Îngerul meu păzitor, tată

Tată, îți scriu dintr-un loc al adevărului liniștit,

unde vântul încă îți poartă numele,

chiar dacă pașii tăi nu au ajuns la ușa mea.

Eu am crescut printre furtuni, nu printre glasuri,

cu reguli strigate de un om

care nu a învățat niciodată

hotarele sufletului meu.

Am învățat disciplina fără blândețe,

ascultarea fără căldură.

Dar tu…

tu ai fost gândul pe care l-am purtat ca pe o lumânare.

Speranța mică, încăpățînată,

că într-o zi te vei apropia și vei spune:

„Te văd, copilul meu. Sunt aici.”

Dacă viața ne-a ținut departe,

nu te învinuiesc.

Unii tați sunt făcuți din tăcere,

nu pentru că nu iubesc,

ci pentru că nu știu

cum să treacă peste distanță.

Vreau doar să știi

cine dă ordine în casa mea,

cine ridică vocea,

cine uită că o inimă nu este o unealtă.

Și totuși, prin toate acestea,

port în mine o singură dorință:

Să citești aceste cuvinte

și să-mi spui cu glas liniștit:

„Nu te îngrijora. Tatăl tău este îngerul tău.

El te veghează.

Nu te-a părăsit niciodată.”