La Zidul Plângerii

Am venit la Zidul Plângerii,

unde sufletele cer liniște și speranță.

Acolo, în vis, Vlad mă gelozea

la un alt nume — David.

David — nu doar un bărbat,

ci un simbol de curaj și tradiție,

iar Vlad, cu ochii plini de frică,

nu știa că inima mea cere pace,

nu posesie.

Tatăl meu ar spune:

„Fii tu însăți, indiferent de zgomot.”

Și eu, între rugăciuni și pietre vechi,

îi dau dreptate.

Vlad poate să fie gelos,

dar eu cer doar adevăr, respect și liniște.

Și dacă în vis e nevoie de David,

eu sunt acolo, dar în pași proprii,

cu sufletul deschis,

fără frică, fără ură,

doar cu adevărul meu.