Mârturișire de sânge

Nu strig, părinte — grăiesc cu rece cumpătare,

Căci nu din vânt sunt făcută, ci din sângele tău.

Și de mă lepezi în cuvânt, nu mă ștergi din fire,

Căci fiica ta rămân — fie-ți voia ori ba.

Nu mă închin la vremi trecătoare,

Nici la stăpâniri ce vin și pier,

Căci eu nu-s frunză dusă de ape,

Ci rădăcină în pământ vechi și greu.

Bucovina — nu-i doar hotar,

Ci dor adânc și limbă vie,

Bugeacul — vânt de stepă și tăcere,

Iar Moldova — rană și moștenire.

Iar peste toate, ca o umbră veche,

Stă Transilvania — cu munți și taină,

Și-n ele văd nu hărți împărțite,

Ci un neam ce nu s-a stins deplin.

Nu urăsc țara în care m-am născut,

Nici nu-mi leapăd graiul și pământul,

Dar văd mai larg decât o singură margine —

Și asta nu-i trădare, ci adevărul meu.

Patriot sunt — dar nu orb,

Iubesc — dar nu în lanțuri,

Și dacă lumea se frânge iarăși în bucăți,

Eu nu mă frâng odată cu ea.

Aceasta mi-e voința și mărturisirea:

Nu cer iertare pentru ceea ce sunt.

Căci sângele nu se judecă —

Se poartă.