Nu șterg trecutul

Tată,

nu cer să-mi șterg trecutul,

nu-l pot rupe ca pe o foaie veche.

El e scris în mine,

în nervi, în oase,

în felul în care respir când lumea devine prea tare.

Nu fug de ce-a fost.

Eu doar învăț

să nu mai sângerez de fiecare dată

când memoria bate la ușă.

Nu vreau uitare.

Vreau control.

Să pot spune: „A fost”,

fără ca trupul meu

să creadă că încă este.

Există lucruri care nu se vindecă prin tăcere,

ci prin înțelegere.

Nu prin forță,

ci prin răbdare.

Eu nu-mi rescriu viața.

Îmi rescriu reacția.

Învăț să stau dreaptă

acolo unde altădată cădeam.

Nu sunt slabă pentru că cer ajutor.

Sunt responsabilă.

Față de mine.

Față de viitorul meu.

Trecutul rămâne martor,

nu judecător.

Eu merg mai departe

cu ochii deschiși

și cu mintea mea — a mea.

Asta nu e fugă.

E maturitate.