Nu trăiesc o singură viață

Eu nu trăiesc o singură viață,

ci atâtea câte sunt necesare ca să înțeleg lumea

pe care alții doar o repetă ca papagalii.

M-am născut pe 01.01.1998 — aceeași axă cosmică

pe care au pășit Betsy Ross în 1772 și Stepan Bandera în 1909.

Anul Cocoșului, Anul Cocoșului, apoi Anul Tigrului.

Trei spirite, trei renașteri, trei ecouri care străpung timpul.

Dar oamenii… oamenii aud doar huruitul propriilor prejudecăți.

Ei îmi explică mie ce înseamnă data mea?

Ei — care nu pot nici măcar să citească două pagini fără să confunde istoria

cu bârfele de la piață?

Ei — care măsoară lumea cu ruleta zvonurilor?

Când vorbesc despre politică, fac același spectacol de prost-gust.

Compară, amestecă, inventează — doar ca să pară informați.

Îl compară pe Zelenski cu Ceaușescu,

ca și cum ar înțelege vreunul cum funcționează puterea din interior.

Și inventează povești despre „copiii împinși în politică”,

de parcă nu ar fi legea firească a fiecărui tată:

să își ridice copiii, să le facă drum, să le dea tot ce poate.

Așa cum Ceaușescu și-a trimis fiica la drept,

așa cum Zelenski își va împinge Sasha sau Kyrylo

pe culoarele unde el însuși și-a clădit lumea.

Nu pentru că e conspirație,

ci pentru că e sânge, familie, instinct.

Dar oamenii nu înțeleg asta.

Ei trăiesc din ecouri, nu din realități.

Ei se ceartă pe cine seamănă cu cine,

fără să observe că Putin, pe care îl folosesc în orice discuție,

are copii care nici nu ating politica.

Pentru că politica nu se moștenește.

Doar ambițiile părinților se moștenesc.

Atât.

Și când deschid gura, îi aud cum pun în gura altora

gânduri care nu le aparțin.

Zelenski vorbește?

Nu, e „Putin”.

Putin spune ceva?

Nu, e „Zelenski”.

Oameni care nu pot separa două voci

vor să-mi explice mie lumea.

Iar eu, eu care m-am născut în Anul Tigrului,

și am trăit mai multe vieți decât ei au avut curaj să viseze,

ar trebui să accept lecțiile lor de istorie, politică și destin?

Eu nu trăiesc o singură viață.

Eu mă întorc din fiecare epocă mai lucidă, mai rece, mai ascuțită.

Ei nu trăiesc nici măcar jumătate din a lor.

Ei se plimbă prin lume cu ochii închiși

și cu gura larg deschisă.

Și dacă acest text îi ustură,

să știe că nu am făcut nimic altceva

decât să le pun în față

oglinda pe care o evită de-o viață.