Oscilări și zăpăceală

Tată, ascultă-mă bine,

e un om ce zice că mă iubește,

dar mâine mă jignește: „Ești grasă!”

Apoi zice că nu-i mai place de mine,

și iar se întoarce cu vorbe dulci: „Te iubesc.”

Este ca vântul ce bate în schimb,

niciodată nu știi unde va sufla.

Oamenii ca el spun „tură grijă”

și trimit porunci de la distanță,

fără să știe ce simt eu cu adevărat.

Și eu stau aici, în viața mea,

îmi iubesc băiatul, familia,

nu am nevoie de nimeni care să joace cu sufletul meu.

Bloc, ignor, trăiesc, respir —

iar el, ciclic, se întoarce cu același spectacol,

toamna și primăvara, ca un ceas stric.

Tată, nu mă sperie, nu mă controlează,

pentru că eu știu cine sunt,

și planurile mele sunt altele:

libertate, viață adevărată,

și să nu mai văd abuzuri și așa-zise „iubiri”

care nu sunt decât zgomot și furtuni de vorbe.