Părinți deștepți

Tată, eu am părinți deștepți —

pe tine și pe mama mea.

Mi-ați spus simplu:

nu poze peste tot,

nu viață pe vitrină,

comentariile se închid,

liniștea se păstrează.

Dar tu ai fani. Mulți.

Unii normali —

„e însurat, are familie,

îl susțin mai departe”.

Și alții…

care confundă viața cu un teatru ieftin.

Mama ignoră.

Ea știe jocul.

Eu nu pot ignora,

pentru că mie, copilului tău,

îmi vin amenințări.

Cu „traumatologul”.

Pentru că râd

de o femeie adultă

care se agață de un bărbat căsătorit

cu copii.

E și râs, și păcat.

O piesă absurdă.

Ei nu înțeleg un lucru simplu:

un bărbat trăiește viața lui.

Are soție.

Are familie.

Și nu e trofeu.

„Lasă-mă să-ți ating mușchii.”

„Ce picioare frumoase ai.”

„Ce mâini…”

Și apoi — mesaje mamei.

Dar mie de ce?

O prostie.

Internetul — o groapă de gunoi.

Nu te cunosc.

Nu știu cine ești.

Și totuși aud amenințări.

La tine nici SMS-urile nu mai încap,

ai cumpărat memorie.

Și oricum

nu ții minte numele fanilor.

Și nici nu trebuie.

Dar lor le place să scrie copilului tău:

că e grasă,

urâtă,

inutilă.

Serios?

Întrebări de oameni mari?

Eu sunt copil.

Învăț engleză — pentru viitor.

Sunt nonconformistă.

Nu ca toți.

Am un ursuleț preferat.

Și visele mele.

Tu spui: prea mică pentru tatuaje.

Mama știe:

dacă interzici prea tare,

copilul o va face pe ascuns.

Fără meșter.

Cu infecții.

Cu greșeli.

Tu știi ce înseamnă să interzici unui adolescent.

Tatăl vitreg i-a interzis fotbalul.

Și ea îl privea noaptea,

în căști,

făcând totul pe ascuns.

De asta zic, tată:

am părinți deștepți.

Nu perfecți.

Dar reali.

Și asta e mai mult

decât pot înțelege

fani fără limite.