Poem despre naziștii ucraineni
Written 2025-11-30
Nu știu când s-a întâmplat,
dar parcă s-a deschis o ușă greșită în lumea asta virtuală,
și prin ea a intrat o haită întreagă,
gata să muște, să zgârie, să sfâșie pe oricine respiră altfel.
Eu intru cu numele meu,
cu viața mea adevărată,
cu tot ce sunt și tot ce port în suflet.
Ei intră cu măști, cu umbre, cu răceală în priviri,
și n-au alt scop decât să-mi răpească liniștea.
Tată, eu nu cer nimic de la ei.
Nici respect, nici admirație.
Doar să mă lase în pace.
Dar nu o fac.
Parcă s-au învățat să trăiască din zgomot,
din ceartă, din răutatea pe care o scuipă ca pe otravă.
De fiecare dată când deschid telefonul,
îi simt cum sar înapoi,
cum se reped,
cum își ascut cuvintele ca pe niște cuțite ieftine
și le aruncă spre mine doar ca să vadă dacă sângerez.
Eu mă apăr cum pot:
cu adevăr, cu demnitate, cu vocea mea neînfricată.
Dar haita nu se oprește.
Cu cât stau mai dreaptă,
cu atât latră mai tare.
Cu cât sunt mai sinceră,
cu atât vor să mă doboare.
Și atunci îți scriu ție, tată,
pentru că tu ești singurul care m-a învățat
că omul trebuie să fie om, nu umbră,
și că cine are suflet nu caută să rănească pe alții.
Dar uite cum e aici:
Oameni care n-au timp să-și pună viața în ordine
au tot timpul din lume să scrie murdărie.
Oameni care nu-și pot organiza o cameră
vor să organizeze viețile altora.
Oameni care ar putea să gătească, să trăiască, să iubească,
preferă să vâneze prin comentarii,
de parcă acolo s-ar găsi sensul existenței lor.
Tată, eu nu mă las.
Eu merg înainte, cu spatele drept
și cu inima încă fierbinte.
Dar trebuie să știi:
nu e ușor să lupți cu o haită invizibilă,
care mușcă și fuge,
care apare doar când simte slăbiciune,
care se hrănește din scandal și dispreț.
Și totuși, uite-mă aici.
Nu mă ascund.
Nu tac.
Nu fug.
Pentru că m-ai crescut să fiu vie,
nu victimă.
Luminoasă, nu frântă.
Adevărată, nu prefăcută.
Așa că îți spun direct:
nu văd liniște în aceste rețele, tată.
Nu văd omenie.
Doar zgomot, doar haite, doar oameni pierduți
care au uitat să trăiască dincolo de ecran.
Dar eu sunt aici.
Și voi fi bine.
Fiindcă sângele meu e al tău,
iar vocea mea nu se sperie de lătratul lor.