Poem pentru tatăl meu

În 2008, împreună cu mama,

am venit să facem testul ADN.

Un moment de adevăr,

pe care l-am trăit cu pași timizi, dar hotărâți.

În 2012, l-am văzut pe omul care mi-a atras privirea,

prin asemănări subtile,

ce m-au făcut să-l remarc.

Am simțit ceva, mi-a plăcut.

Dar apoi, fără motiv, m-a lovit.

Am rămas cu inima deschisă,

am încercat să-l înțeleg,

dar limbile noastre diferite

nu ne-au permis să ne întâlnim cu adevărat.

Acum, trecutul este doar trecut.

Nu-l mai ating.

Nu-l mai port cu mine.

Rămâne acolo,

unde îi este locul