Raport către tata despre clovnii care mă bârfeau
Written 2025-12-11
Tată, ascultă-mă bine.
Astăzi îți trimit raportul final despre „eroii” orașului —
acei bully-eri care au avut gura mare și capul mic.
Hai să-ți povestesc, să râdem împreună.
Ei mă numesc Hitler.
Poți să-ți imaginezi, tată?
O mână de copii-confuzați, crescuți pe zvonuri,
urlând nume pe care nici nu le știu scrie corect.
Rușine să le fie. Rușine eternă.
Așa arată curajul lor — doar în cuvinte ieftine.
Ei loveau.
Și știi de ce, tată?
Pentru că sunt mici la suflet și speriați.
Pentru că tatăl meu e român,
și asta i-a făcut să tremure de propriile lor frustrări.
Asta este toată filozofia lor:
unde nu merge mintea — merge pumnul.
Ei mă insultau.
Dar întrebarea rămâne:
Ce le-am făcut eu?
Nimic. Absolut nimic.
Doar existam. Și pentru ei, asta era deja o crimă.
Ei adunau bârfe prin oraș.
Oh, tată, un întreg serviciu special al prostiei.
Dar în aceste bârfe… unde e adevărul?
Nicăieri.
Doar aer fierbinte, scuipat cu încredere falsă.
Se ascund de TCK,
dar găsesc timp să se intereseze de viața mea.
Tată, nu e comic?
De ei fuge legea, de mine fugă doar propriile lor minciuni.
„Am văzut-o în restaurante în Ucraina!”
În ce restaurante, minune a logicii?
Eu, în acel moment, eram în România — la cumpărături.
Dar da, știu: în imaginația lor,
eu sunt în zece țări simultan.
Еa plimbă prin oraș!”
Când anume?
Azi, tată?
Că eu azi am stat acasă, în Hîncești,
la lecția mea de engleză,
cu ceaiul lângă mine și o carte pe masă.
„Ea citește cărți rusești!”
Pe cine? Bulgakov? Lermontov?
Serios?
Dar ei știu oare că limba rusă e pentru mine un trigger
din 2012, când m-au bătut doar pentru că vorbeam-o?
Cărțile mele rusești sunt doar enciclopedii.
Poate ar vrea să-mi interzică și româna, și engleza?
Poate și basmele?
Și detectivii pentru minori?
„Ea doarme cu bărbați!”
Tată…
Dumnezeule, câtă prostie în lume.
Unul, la 18 ani, m-a agresat — un coșmar.
Și din asta au inventat „romane” întregi despre trupul meu?
Așa funcționează mintea lor bolnavă?
Adevărul, tată?
Eu trăiesc în Moldova.
Port căciula mea preferată,
visez la un telefon nou,
mă joc pe consola mea,
citesc cărți, dorm cu iepurașul meu de pluș,
și stau acasă ca un om normal, liniștit.
Iar ei — inventează lumi paralele unde eu sunt vedeta lor imaginară.
Tată, uite cine erau „judecătorii” mei:
niște oameni pierduți, fără direcție, fără adevăr,
care au încercat să mă doboare pentru că ei nu se pot ridica.
Dar eu sunt aici.
Vie. Calma. Cu mintea limpede.
Și ei au rămas doar o glumă —
una proastă, dar utilă, că m-a învățat cât valorez.