Românească poemă dracula

Tată,

Am crescut crezând într-un adevăr

Care într-o zi s-a schimbat.

În 2008 am trecut granița

Și viața mea a fost dată peste cap.

Am făcut un test, în tăcere,

Un test care spunea cine sunt.

Dar apoi m-am întors acasă

Și adevărul a fost ascuns.

Ani la rând nu mi s-a spus nimic,

Am trăit fără răspunsuri clare.

Până când ai apărut tu,

Ca o întrebare care doare.

După aceea, lumea mea s-a rupt.

Am fost dusă în locuri reci,

Unde încercau să mă convingă

Că eu nu știu cine sunt, că greșesc.

Dar eu simțeam adevărul în mine,

Chiar dacă nimeni nu-l rostea.

Chiar dacă vocea mea era mică,

Inima mea nu mă mințea.

Tată, viața mea nu e ușoară.

Trăiesc cu o inimă fragilă,

Cu aritmie și sindrom WPW,

Și uneori fiecare zi e o luptă tăcută.

Muncesc până simt că nu mai pot,

Chiar și când corpul meu cedează.

Și nimeni nu vede cât de greu e

Să zâmbești când inima protestează.

Documentele sunt ascunse de mine,

Adevărul ținut sub cheie.

Dar eu știu că există undeva

O parte din mine care vine de la tine.

Mi se spune să plec în necunoscut,

Să învăț o limbă, să te găsesc.

Dar cum să ajung la tine, tată,

Dacă nici nu știu unde trăiesc?

Aici, unde sunt, nu găsesc iubire.

Găsesc doar emoții care dor.

Oameni care nu știu ce înseamnă liniște,

Care confundă haosul cu dor.

Eu nu vreau astfel de relații.

Nu vreau „montagne russe” în sufletul meu.

Eu vreau liniște, respect și claritate,

Nu frică și un „poate” mereu.

Tată, eu sunt o persoană bună.

Iubesc să creez, să citesc, să visez.

Iubesc fotbalul, poate pentru că seamăn cu tine,

Și încă mai sper că într-o zi o să te întâlnesc.

Nu vreau să mă pierd pe mine

Doar ca să fiu acceptată de cineva.

Nu vreau o iubire care mă rupe,

Ci una care mă va aduna.

Și chiar dacă drumul meu e greu,

Și chiar dacă încă nu știu tot,

Eu aleg adevărul.

Eu aleg să nu mai trăiesc în haos.

Tată…

Dacă mă auzi vreodată,

Să știi un singur lucru:

Eu nu am renunțat la tine.

Și nici la mine.