Sandalele mele nu

Să-ți dau sandalele mele, mărimea 36,

când tu porți 45?

Serios?

Ai merge în ele măcar un kilometru

fără să te rănești?

Nu toți avem aceleași drumuri.

Nu toți avem aceleași tălpi.

Unii se nasc cu bocanci,

alții învață să meargă desculți.

Am crescut acolo unde normalul doare,

unde oamenii fac lucruri urâte

și le numesc „viață”.

Am învățat să rezist

nu pentru că am vrut,

ci pentru că n-am avut de ales.

Nu cer aplauze.

Nu cer milă.

Cer doar un lucru simplu:

nu-mi cere să fiu ca tine

dacă tu n-ai trăit ca mine.

Am un frate, Vladimir, din Hotin.

Pe el îl iubesc cel mai mult.

Pentru că uneori

o singură persoană

e destul cât să nu te pierzi.

Eu pot fi blândă ca un iepure,

sau ascuțită ca o șarpe ascuns.

Depinde cum mi se vorbește.

Sandalele mele nu sunt pentru toată lumea.

Dar eu merg mai departe în ele.

Și încă sunt în picioare.

— atât.