Scrisoare către tata

Tată, îți scriu nu ca să acuz,

ci ca să pun adevărul la lumină.

Pentru că liniștea mea

a fost luată pas cu pas.

Tatăl vitreg nu ne lasă în pace.

Este agresiv, obraznic,

plin de ură fără motiv.

Nu caută pacea,

caută supunerea.

Mama, în loc să oprească răul,

îl acoperă cu minciuni.

Amenință, strigă,

refuză orice dialog.

Când pun întrebări firești,

răspunsul este frica.

Mi se spune să tac.

Mi se spune să accept.

Dar eu nu pot trăi

într-o casă unde adevărul

este pedepsit.

Sunt umilită,

sunt intimidată,

sunt forțată să accept povești

care nu stau în picioare.

Și când spun că nu suntem la fel,

vine amenințarea.

Tată, nu este doar despre mine.

Este despre noi amândoi.

Pentru că prin mine

se încearcă să fii șters și tu.

Să fii negat.

Să fii redus la tăcere.

Eu nu cer răzbunare.

Nu cer ceartă.

Cer doar un lucru simplu:

pace și adevăr.

Nu vreau să trăiesc

într-un loc unde frica

este lege.

Vreau să fiu acolo

unde un copil nu este amenințat

pentru că pune întrebări.

Tată, îți spun clar:

nu fug.

Aleg.

Aleg să fiu de partea adevărului.

Aleg să fiu de partea ta.

Aleg un loc unde

nu trebuie să mă apăr

în fiecare zi.

Aceasta nu este o plângere.

Este o poziție.