Tată, am spune la Cernauți mama cu tatal vitreg

Tată,

Vreau să-ți spun ceva ce port cu mine de mulți ani. Să-ți explic nu doar ce se întâmplă în casa unde locuiesc acum, dar și ce îmi urmărește somnul, mintea și sufletul.

Mama mea, de origine ucraineană, trăiește cu un bărbat moldovean care se comportă ca un dictator. El crede că are mereu dreptate, chiar și atunci când este evident că greșește. Îmi vorbește urât, mă jignește fără motiv, mă controlează și se bagă în fiecare conversație. Mă tratează ca pe cineva fără voce, fără drepturi, fără demnitate.

Mama, în loc să vadă ce face el, îl susține orbește. Repetă după el, se poartă ca și cum ar fi o singură minte cu el. Când încerc să vorbesc cu cineva despre problemele din casă, ea bate în ușă și mă acuză că „mă plâng” pe ei. Iar când el mă provoacă, de cele mai multe ori tot eu ies vinovată în ochii ei.

Au fost momente când m-a închis în casă, m-a împiedicat să muncesc, m-a învinovățit pentru lucruri pe care nu le-am făcut. Iar când își cer scuze, este doar pentru ca apoi să repete același comportament. E un cerc fără sfârșit.

Toate aceste lucruri nu doar că le trăiesc zi de zi, dar au început să apară și în visele mele. Inclusiv visul recent, în care mama apărea rănită, confuză, agresivă, iar eu încercam să scap, să fug undeva unde există ordine, liniște și oameni normali.

Și acum vreau să-ți spun ceva ce poate n-ai auzit niciodată de la mine:

Părinții nu se aleg. Dar eu, dacă aș fi putut alege, mi-aș fi dorit alți părinți — mai buni, mai calzi, mai sănătoși la suflet.

Când eram încă în pântecele mamei, simțeam că femeia care mă poartă e bună, iubește perele, cântă la pian și iubește copiii. Dar femeia cu care am crescut… e altfel. E agresivă, rece, trăiește alături de un om la fel de agresiv ca ea. Și acest haos mă urmărește și în vis.

Zi de zi sunt provocați, nu îmi dau pace, nu mă lasă să respir.

Mi-e greu, tată. Îți scriu asta pentru că simt că ești singurul om care poate înțelege și care merită să știe adevărul.