Tată, iată visul meu

Tată, iată visul meu —

un drum prin Moldova, printre ziduri vechi

și pași care nu mai dor.

Am trăit cu mama într-o casă nouă,

unde o vrăjitoare a gonit dracii

cu mătura ei plină de povești.

Și parcă aerul spunea:

„Aici începe alt destin.”

Yana a venit la noi —

fiica vitregă a lumii,

dar sora mea după inimă.

Mi-a zis: „Lubo, suntem surori,

că mama ta ne-a născut pe amândouă

cu aceeași lumină.”

Și am plecat împreună la învățătură,

în țara unde vântul vorbește curat.

Dar apoi a sosit Circul Umbrelor —

dușmanii mei vechi,

cu măști obosite și pași goi.

Au venit să joace, să se arate,

să creadă că încă pot să mă atingă.

Dar oamenii le-au dat câte un leu,

ca unui actor uitat.

Iar mie — douăzeci.

Nu milă, ci recunoaștere.

Două genți am luat, tată —

puterea și drumul meu.

Și o elastică, ca să țin totul strâns

când viața trage în toate părțile.

Iar Circul striga, se zvârcolea,

dar eu am mers mai departe,

căci umbra se micșorează

când se ridică lumina.

Tată, acesta a fost visul meu.

Un semn că am crescut,

iar trecutul — nu mă mai poate atinge.