Tată, îți scriu despre un vis
Written 2025-12-19
Tată, îți scriu despre un vis
care nu e doar vis.
E trecutul —
merge în spatele meu,
la nivelul gleznelor,
și nu mă lasă în pace.
Nu țip mereu ziua.
Dar noaptea,
trecutul are voce.
Se aude clar.
Se strigă.
În vis eram într-o clasă
unde toți voiau să fie psihologi.
Dar nimeni nu știa ce înseamnă
să ajuți fără să lovești,
să vindeci fără să umilești.
Le-am spus:
psihologul nu ridică pumnul,
nu râde de durere,
nu transformă victima
în diagnostic.
Le-am spus:
dacă vin cu inima monitorizată,
cu oasele dureroase,
cu boli pe care nu le-am ales,
dar și cu frica de oameni,
voi pe cine tratați?
Pe mine — sau violența?
Ei au râs.
Au spus: „Ea nu e normală”.
Iar nedreptatea
era peste tot —
chiar și în vis.
Mama a vorbit.
A spus adevărul, simplu,
ca o listă de fapte.
Dar nu era cine să asculte.
Când oamenii râd de suferință,
nu e lipsă de informație,
e lipsă de omenie.
Și atunci am plecat.
Nu dintr-o țară,
ci dintr-un loc
unde răul era numit tratament,
iar iubirea — vină.
Tată, acest vis
nu cere milă.
Cere înțelegere.
Trecutul mă mai atinge uneori,
mai ales în somn.
Dar eu știu acum:
nedreptatea nu m-a definit.
Doar m-a trezit.