Tată, mea poziție

Tată… noi avem aceeași poziție,

și oricare ar fi ea — eu o simt ca fiind a mea.

Stau acum sub pătură,

mă dor picioarele de la nervi,

și vremea asta… parcă mă trage departe,

spre Sighișoara…

Aș vrea să văd locul unde a trăit Dracula,

deși sper că nu vine spiritul lui la mine acasă

să-mi spună că sunt „trădătoare”.

Dar ce trădare, tată?

Eu mănânc mâncarea noastră,

îmi place viața simplă,

joc fotbal pe consolă,

cos uneori…

Inima mea e obosită,

și oasele parcă dor.

Am o rochie neagră, una roz,

dar port mai mult blugi,

îmi plac bicicletele,

și cânt la sintetizator „Deșteaptă-te, române”.

Scriu și eu cântece…

Și mă întreb —

de ce mă numești așa, tată?

Eu sunt de partea ta și a mamei,

și nu e nici cum spui tu,

nici cum spun alții.

Noi nu urâm pe nimeni.

Respectăm oamenii.

Eu doar… sunt eu.

Fiica ta.