Tată

Tată,

îți scriu așa cum știu,

nu frumos,

nu literar.

Așa cum am trăit.

De mică am fost “altfel”.

La grădiniță, la școală —

culoarea pielii era motiv de râs.

M-au numit maimuță.

M-au murdărit cu noroi.

Nu o dată.

De multe ori.

Eu n-am țipat.

Am învățat să tac.

Când ne-am mutat în Moldova,

a fost o școală închisă.

Trăiam acolo.

Învățam acolo.

Acasă — doar în weekend.

Acolo am început să respir.

Acolo mi-am făcut prieteni.

Acolo l-am cunoscut pe Nikita.

Nu povești.

Nu promisiuni.

Doar liniște lângă cineva.

Am plecat în Ucraina să învăț.

Voiam să fiu medic.

Dar n-a fost studiu.

A fost violență.

A fost frică.

A fost ceva ce nu se spune ușor.

Nu am dat examenele.

Nu pentru că n-am putut.

Ci pentru că, după asta,

omul se adună greu.

M-am întors.

Nikita a plecat.

La Sadgora.

La rădăcinile lui.

La drumul lui.

Eu am rămas.

Am ales o meserie de femeie.

Croitorie.

Acul.

Materialul.

Lucru făcut încet,

fără zgomot.

Apoi au venit diagnosticele.

Crize epileptice.

Medicamente.

Nu ca o pedeapsă.

Ca o regulă de viață.

Am învățat să-mi ascult corpul.

Mi-am cumpărat două enciclopedii.

Nu ca să plac.

Ca să înțeleg lumea.

Animale.

Păsări.

Plante.

Lumea nu e rea.

E doar vie.

Am învățat să citesc

în rusă,

în belarusă.

Puțin.

Dar sigur.

Mama vrea

să merg la colegiu

la Chișinău,

la Sfântul Ioan.

Mănăstire.

Alt fel de liniște.

Și asta contează.

Din cauza crizelor

am trecut

la învățământ de acasă.

Și aici am văzut un plus:

termin colegiul.

Apoi plecăm.

Portugalia.

Sau Anglia.

Învăț limba

fără forță.

Fără frică.

Tată,

îl iubesc pe Nikita.

Dar știu limitele.

El are nevoie

de o femeie sănătoasă.

De un copil.

De siguranță.

Eu am inimă bolnavă,

tiroidă,

epilepsie.

Nu te acuz.

Înțeleg.

Nu pot avea copii.

Nu e dramă.

E realitatea mea.

Valoarea mea

nu stă acolo.

Îmi iubesc mama.

Foarte mult.

Eu vreau portugheză.

Ea spune: engleza e internațională.

Medicul a spus:

fără presiune.

Fără forțare.

Așa fac.

Nu-ți scriu

ca să mă salvezi.

Nu-ți scriu

ca să te conving.

Îți scriu

ca să știi.

N-am fost slabă.

Am fost puternică

în tăcere.

Acum merg mai departe.

Încet.

Cu demnitate.