Tată,adevărul nu mai tace
Written 2025-12-24
Tată,
nu scriu din ură oarbă,
scriu dintr-o rană
care a trăit prea mult în tăcere.
Mama a ales divorțul
nu din capriciu,
ci pentru că viața lângă el
era frică îmbrăcată în rutină.
El a fost abuz,
nu sprijin.
Control,
nu familie.
Acum mama trăiește cu tine,
iar eu lângă voi
învăț din nou
cum arată o casă fără țipete.
Dar el n-a plecat cu adevărat.
Și-a făcut fețe peste tot pe internet,
conturi, umbre, priviri false.
Oriunde spun adevărul
despre ce a fost,
el apare.
Îmi blochează paginile,
mă reduce la tăcere,
ca și cum abuzul
ar putea fi șters
cu un click.
Când spun ce a făcut
trăind cu mama mea,
sunt pedepsită.
Nu pentru minciună —
pentru adevăr.
El nu suportă oglinda.
De aceea încearcă
să-mi spargă vocea.
Tată,
eu nu inventez.
Eu numesc lucrurile pe nume.
Abuzul nu devine mai mic
dacă este ascuns.
Nu dispare
dacă victima tace.
Nu vreau răzbunare.
Vreau doar
să nu mai fiu urmărită,
să nu mai fiu blocată,
să nu mai fiu redusă la frică
pentru că spun ce am trăit.
Dacă azi vorbesc,
nu e din ură,
ci din dorința
de a nu mai trăi niciodată
într-o minciună frumoasă.
Atât, tată.
Asta e adevărul meu.