Tată,ascultă

Tată, mă întrebi cu ce se ocupă ei acolo?

Cu nimic.

Doar pierd vremea cu prostii,

stau în satul lor ca într-o cușcă,

văd doar vaci, porci și oameni mai înguști la minte decât ei.

Ei n-au mirosit lumea,

parcă se termină totul

la gardul lor strâmb și ruginit.

Limbi? Culturi?

Maxim au văzut instrucțiunea de la fierbător.

Eu aici, în Moldova, sunt bine,

trăiesc normal.

Am Android, vreau să-mi iau o tabletă,

și îmi doresc și un telefon nou —

pentru că vreau, pentru că pot, pentru că viața merge înainte.

Dar ei?

Stau ca broaștele-n baltă,

imaginație zero, mintea ca o bancă veche din stație.

Și totuși își dau cu părerea,

mereu au ceva de zis cu logica lor stricată:

„Tu ești așa pentru că…”

— pentru că mai mult creierul lor nu poate procesa.

Tată, eu îi privesc și râd.

Eu văd lumea,

ei văd doar grajdul lor.

De asta latră.

Că îi arde invidia și îi strânge pe interior.

Eu sunt bine, stau dreaptă, trăiesc.

Ei doar comentează.

Asta e „raportul meu de pe front”, tată.