Tată,copilul tău este hărțuit de admiratoarele tale

Tată, vreau să-ți spun adevărul

așa cum a fost,

nu ca reproș,

ci ca istorie trăită pe pielea mea.

La școală m-au învățat devreme

ce înseamnă numele tău.

Nu ca mândrie,

ci ca motiv de lovituri,

de râsete,

de șoapte pe la spate.

„Fiica fotbalistului”, spuneau,

și asta era suficient

ca să împingă,

să bată,

să rănească.

Mai târziu, pe stradă,

localnicii zâmbeau strâmb.

Nu pentru cine eram eu,

ci pentru cine erai tu.

Invidia are multe fețe,

iar eu le-am văzut pe toate.

Apoi am plecat în Moldova,

au trecut anii,

și internetul a deschis din nou ușa.

Mesaje anonime,

venin fără nume,

aceleași reproșuri vechi

spuse de oameni noi.

Și mai târziu — fără mască.

Femei care te admiră

au început să o atace pe mama mea,

deși poartă verigheta pe mână.

Iar după ea — pe mine,

copilul tău,

cu numele tău

și cu patronimicul tău.

Ca și cum asta ar fi o vină.

Tată,

eu nu vreau să lupt cu admiratorii tăi.

Nu vreau războaie,

nu vreau explicații,

nu vreau să demonstrez nimic nimănui.

Eu am alte planuri pentru viața mea.

Sunt neconformistă.

Vreau piercinguri,

tatuaje,

un telefon verde,

o consolă de jocuri,

o tabletă grafică.

Vreau o valiză mică de mână

și libertatea de a pleca ușor.

Nu vreau aplauze,

nu vreau aprobări,

nu vreau să fiu câmp de luptă

pentru sentimentele altora.

Vreau doar să trăiesc

viața mea.

Atât.