Tată,explică-mi

By Lyubochka Lungu

Tată,explică-mi

Written 2025-12-20

Tată, explică-mi, te rog,

De ce nu le dai un stop clar?

De ce nu pui întrebările simple,

Pe care nimeni nu vrea să le audă?

Unde este testul ADN?

Unde sunt dovezile?

Unde e dovada că sunt copilul altcuiva?

Unde e dovada unei adopții?

Nu există.

Atunci spune-mi:

De ce este umilită o copilă?

De ce este umilită de mama ei?

De ce este umilită de bărbatul mamei ei?

Cu ce drept?

Cu ce lege?

Cu ce conștiință?

De ce plânge ea mereu,

Dacă „totul e bine”?

De ce este amenințată

Cu spitalul de psihiatrie?

Nu există dovezi.

Există doar frică.

Vine Anul Nou, tată.

Și eu te întreb simplu:

De ce nu mă aperi?

De ce taci?

De ce mama nu vrea

Să sincronizez fotografiile

Din telefonul vechi?

De ce nu vrea să rămână urme?

Poate pentru că există o soră vitregă.

Poate pentru că există o viață ascunsă.

Poate pentru că adevărul

Nu le convine.

Ea trăiește cu un abuzator.

S-a căsătorit cu un abuzator.

Și, mai grav,

A devenit ea însăși un abuzator.

Spune-mi, tată:

La ce bun să demonstrez că sunt independentă,

Dacă propria mea mamă

Își umilește fiica?

Eu nu cer scandal.

Cer claritate.

Cer adevăr.

Cer să nu mai fiu călcată în picioare

În numele tăcerii.