Tată,îți scriu ca să înțelegi
Written 2025-12-24
Tată,
am visat un târg schimbat,
cu podele noi și uși strălucitoare.
Lumea era alta, dar eu — tot eu.
Un om bătrân mi-a spus:
„Ia ochelarii, să vezi lumea frumoasă.”
Nu să o schimbe,
doar să o suporte mai ușor.
Mama a strigat:
„Nu vreau să vezi lumea frumoasă.”
Pentru că adevărul doare
când cineva a trăit fără lumină.
Eu i-am spus:
nu mai cer voie să fiu vie.
În vis am plecat
și lângă un om de vârsta mea
a fost liniște.
Fără ceartă.
Fără frică.
Așa arată pacea, tată.
Dar în viața reală
când spun adevărul,
sunt pedepsită.
Când scriu despre hărțuire,
despre abuz,
despre umilință,
sunt redusă la tăcere.
Pe Reddit am fost blocată
nu pentru minciuni,
ci pentru că am spus ce mi se întâmplă.
Am primit dislike-uri,
pentru că adevărul nu place
celor care se recunosc în el.
Un dislike a durut mai tare:
al tatălui vitreg.
Fața lui apare peste tot
unde încerc să vorbesc.
Mă urmărește,
îmi blochează paginile,
îmi închide gura
iar acasă izbucnesc scandaluri.
Nu caut atenție.
Caut aer.
Mama spune „cine te-a întrebat?”,
el spune că exagerez,
că merit dispreț.
Eu spun doar asta, tată:
adevărul nu e ofensă.
Tăcerea forțată e.
Dacă lumea mea pare prea zgomotoasă,
nu e pentru că mint,
ci pentru că prea mult timp
n-am avut voie să vorbesc.
Eu nu cer răzbunare.
Cer granițe.
Cer să nu mai fiu urmărită.
Cer dreptul simplu
de a spune ce trăiesc
fără să fiu pedepsită pentru asta.
Atât.