Tatăl, ascultă-mă un pic

Tatăl, vreau să-ți spun adevărul meu,

fără ocoliri, fără măști, fără frică.

Trăiesc pe alt pământ, respir alt aer,

și sufletul meu nu mai poate duce

furtunile unei țări unde doar intru

și în mine se aprind panicile ca focul.

Nu zic că nu iubesc oamenii de acolo,

nu zic că nu-mi pasă de suferință,

dar inima mea nu mai are putere

să se frângă pentru două lumi deodată.

Eu aici cresc, aici lucrez,

aici încerc să-mi așez viața pe picioare.

Scriu pe internet că sunt cetățeană

a altui drum și altui destin,

nu pentru că urăsc,

ci pentru că mă protejez.

Țara mea e acolo unde pot respira,

unde nu tremur,

unde mintea nu-mi urlă noaptea.

Nu susțin războaie,

nu aplaud durerea nimănui.

Doar spun sincer: nu mai pot trăi

cu inima ruptă între granițe.

Lupta mea e să fie bine aici,

pe pământul care m-a primit,

pe pământul unde vreau să înfloresc.

Tatăl, încerc să-ți explic

că nu sunt rece,

nu sunt rea,

nu sunt trădătoare.

Sunt doar un om

care vrea liniște,

și o viață fără frică.