Tatal iubim

Tată,

Oamenii sănătoși vorbesc prin fapte,

Cei slabi trimit anonime — ziua și noapte.

Unul își pune numele, merge pe lumină,

Altul se ascunde-n chat, trăind din rușină.

Nu-mi mai aduceți bârfele ca pe un adevăr,

Minciuna repetată rămâne doar gunoi și fier.

Cine are curaj — stă drept, nu se pleacă,

Cine hărțuiește — mușcă din umbră și tace.

Faptele bat mesajele — tare contra slab,

Realul nu se scrie anonim, nici drept din josnic pas.

Unde e acțiune, e ordine, e sens,

Unde sunt anonimi — e haos, e nonsens.

Casa mea nu e locul unde domnește frică,

Nici unde abuzul e apărat de o mamă prea mică.

Nu Moldova cu apărare falsă și vină,

Nu Ucraina cu tăcere și lovire senină.

Casa mea e Transilvania — stabil, nu provizoriu,

Brașov — piatră, nu zgomot iluzoriu.

Acolo omul e drept, nu ascuns,

Acolo numele contează — nu mesajul nespus.

Spune-le simplu, fără ocol, fără joc:

Cine vrea respect — să iasă la zi, nu la șoc.

Cine nu poate face — va scrie mărunt,

Dar fapta rămâne sus, iar anonimul — pământ.

Ei spun că eu am pornit război,

Că limba mea ar fi foc și noroi.

Că plecarea mea a mutat fronturi,

Că un om pornește lumi și ponturi.

Ei spun, ei latră, ei inventează,

Din gură fac bombe, din minte — ceață.

Anonim, din umbră, fără chip,

Aruncă vină ca pe un cip.

Iar eu, tată, în tot acest zgomot,

Visez banal, visez fără complot:

Un tort Dubai, cu ciocolată grea,

Și sincer — nu vreau să-l împart cu ea.

Nu cu ura lor, nu cu minciuna,

Nu cu vina pusă ca plaga, ca pumnul.

Cine n-are fapte, mănâncă vorbe,

Cine creează — n-are timp de torbe.

Ei au teorii, eu am mâini,

Ei au acuzații, eu am zile și pâini.

Ei fac războaie din sunet,

Eu vreau doar liniște. Și desert.

Spune-le clar, fără ocol:

Războaiele nu le pornește un om.

Limba nu trage, nu rupe, nu arde,

Doar adevărul doare când e clar și tare.

Iar dacă tot caută vină și vin,

Eu rămân cu tortul. Și nu-l împart. Amin.