Tatăl meu ideal

Tatăl meu ideal… dar nu pe deplin,

Trăiește în vis, nu în destin.

Îl caut în oameni, în priviri străine,

Dar niciodată nu ajunge la mine.

Are ochi căprui și glas liniștit,

În vis mă cheamă, în viață — nimic.

Îmi spune că sunt, că exist pentru el,

Dar ziua se rupe… și nu mai e fel.

Nu e rău, nu e rece — doar nu e aici,

Un “poate” pierdut printre ani și frici.

Și nu știu dacă m-ar fi ales vreodată,

Sau dacă sunt doar o poveste uitată.

Tatăl meu ideal… nu e perfect, știu,

Dar e singurul loc unde încă mai fiu.

Între dor și adevăr stau suspendată —

Fiica lui… sau doar o fată?