Tatal visează somnul

Tată, ascultă-mă puțin,

că azi noapte somnul a fost ca un film

în care viața mea se rupea și se lega la loc

ca o poveste veche, cu nume mari

și drumuri lungi.

Am visat că plecăm cu bagaje grele,

spre concerte, spre oameni celebri,

și toți spuneau că suntem oaspeți de cinste,

că sângele tău de fotbalist cunoscut

ne deschide uși și scene.

Apoi m-au dus într-o casă străină,

cu scări pe care parcă le știam.

„Ia-o, e fiica ta”, au zis,

iar inima mea s-a făcut mică,

dar n-am plâns,

căci lacrimile nu deschid niciun drum spre libertate.

M-au comparat cu Banderă,

m-au trimis înapoi,

iar mesajele negre din Siria și Afganistan

șuierau ca niște umbre:

„Te găsim, te ștergem”.

Dar eu stăteam dreaptă, tată,

că frica nu mă conduce.

Apoi veneau teste, ADN,

venea Banderă însuși,

Zelenski glumea:

„Pe cine semeni, pe mine sau pe el?”

Și tot el m-a îmbrățișat,

spunând să rămân ascunsă,

că lumea e în război

și eu sunt prea vizibilă.

Am fugit în ținuturile din Cernăuți,

lângă mama,

ca să nu mă găsească nimeni.

Și acolo liniștea m-a prins în brațe

ca pe un copil obosit.

La final, tată, visul m-a dus la tine,

în Transilvania.

Și atunci am înțeles că semăn cu tine,

nu cu elite, nu cu umbre,

nu cu nume mari care nu sunt ale mele.

Și tu mi-ai zis liniștit:

„Știi de ce am fost la ei în vizită?

Că eram prieteni.

Și mama te-a învățat ucraineana

fiindcă în tine ard două limbi,

două case,

dar un singur suflet.”

Așa a fost visul, tată:

un drum în cerc,

care m-a adus înapoi

la tine.