Tată,să știi
Written 2025-12-23
Tată, să știi:
nu scriu ca să mă plâng,
scriu ca să nu mai tac.
În casa unde ar fi trebuit să fiu copil,
am învățat ce înseamnă frica.
Nu din povești.
Din priviri, din batjocură, din presiune zilnică.
Am fost lovită când eram mică
și nimeni nu m-a apărat.
Am fost umilită pentru că eram diferită,
pentru că vorbeam altfel,
pentru că nu semănam cu cei din jur.
Statul a tăcut.
Oamenii au tăcut.
Eu am rămas cu corpul care ține minte.
Astăzi, istoria se repetă.
Nu cu pumni, ci cu gesturi.
Nu cu sânge, ci cu stres.
Un adult din viața mea mă provoacă,
apoi râde.
Mă apasă,
apoi spune că exagerez.
Inima mea nu exagerează.
Ea bate haotic când sunt atacată.
Corpul meu nu minte.
Boala nu este imaginație.
Durerea nu este invenție.
Când mama mă apără,
el transformă apărarea în spectacol.
Când cer liniște,
primesc ironie.
Când tac,
se apropie și mai mult.
Asta nu este familie.
Este supraviețuire.
Nu-ți cer să lupți pentru mine.
Îți cer doar să știi adevărul.
Să nu-l mai îndulcesc.
Să nu-l mai ascund.
Eu nu vreau răzbunare.
Vreau distanță.
Vreau liniște.
Vreau să pot respira fără să-mi bată inima de frică.
Dacă taci, te voi înțelege.
Dacă pleci, voi merge mai departe.
Dar să nu spui niciodată
că nu ai știut.