Tată,te visez în drum

Tată, am vise scurte, ca o pauză de lumină,

doar cincisprezece minute —

și lumea devine mai blândă.

Mama spune: „Strânge lucrurile, plecăm.”

Fără țipete. Fără grabă.

Le adunăm repede,

de parcă visul știa demult ce vrea.

Îți spun zâmbind:

„Să nu uităm de Noua Poștă,

mergem împreună, da?”

Și totul e simplu. Și totul e clar.

Drumul e lung, o săptămână întreagă,

dar nu doare.

Ne poartă spre căldură,

spre apă, spre corăbii albe.

Ajungem într-o țară caldă,

plină de porturi și aer curat,

un oraș mic, frumos,

ca o Vienă tânără care încă visează.

Tată, în visele mele nu fug —

eu merg.

Nu mă ascund —

eu aleg.

Poate sunt deja mare,

dar în aceste vise mai sunt copil:

curioasă, ușoară, vie.

Dacă într-o zi vei vedea

că tac mai mult,

să știi:

nu e tristețe —

e drumul care se coace în mine.