Urecille

Nu aveam tată, nici prieteni — doar un nor de tristețe,

Dar aveam ursulețul meu roșu, din pluș, în toată măreția sa!

El asculta toate secretele mele, toate gândurile mele,

Consilierul meu personal… doar fără salariu și fără replică.

Era și gelozie — copilăreasca mea frază: „Eu sunt cea mai tare!”,

Deși n-aveam nimic: nici constructor, nici Pikachu adevărat.

Sora avea Teletubbies cât pentru trei sate,

Iar eu doar o veioză care tremura trist într-un colț tăcut.

Îmi amintesc cum mama mi-a dat o Nokia gri,

Telefon pentru apeluri — simplu, dar al meu, ca o comoară modestă.

La școală râdeau: „Haha, butoane? Ce vintage!”,

Iar eu gândeam: „Serios? Tu cu iPhone în buzunarul rupt? Stai jos.”

Toți mergeam cu telefoane cu butoane, că Europa nu știa cine suntem,

Auto-expresia era fruct interzis, aproape contrabandă spirituală.

Urâm culoarea gri a uniformei,

În țara „post-sovietică” unde visele intrau doar cu pașaport special.

Dar acum…

Acum port culorile mele preferate, veselia mea, libertatea mea!

Mulțumesc, Doamne, pentru viața asta luminată!

Citesc basme fermecate, mistere științifice,

Iar „Darurile Magilor” îmi curăță sufletul ca un ceai cald.

Nu mai am ursulețul roșu, dar am Iepurașul meu,

Îl numesc Urechilă — da, așa arată dragostea modernă.

Și Vlad, colegul meu, tot așa îmi spune: „Urechilă”,

Și e drăguț cum lumea se schimbă iar și iar.

Acum nu mai sunt doar o fetiță, sunt Șarpe și Cobră,

Sunt Panteră — cu sora mea am mers pe drumuri grele.

Dar în noua mea viață puterea și voința sunt ale mele,

Iar trecutul, deși nostalgic, s-a spulberat ca praful.

Ursulețul roșu a rămas în copilărie,

Secretul meu ascuns în zilele gri.

Acum, pe pernă, stă Iepurașul meu pufos,

Prințul de pluș din regatul nou al inimii mele.

Îl îmbrățișez — tace, dar înțelege,

Și Vlad tot „Urechilă” îmi spune.

Așa dulce și cald e prezentul ăsta,

Unde sunt primită exact așa cum sunt.

Lumea mea acum e o bibliotecă fără margini,

Nu știam că pot iubi lectura atât de nebunește.

Basme ce învie sufletul,

Și cărți științifice ce ridică gândul la cer.

O, „Darurile Magilor” — atâta tandrețe și înțelepciune,

Despre iubirea mai prețioasă decât tot aurul lumii.

Caut în cărți sens și frumusețe,

Și beau lumină din fiecare rând.

Mulțumesc, Doamne, pentru șansa asta —

Să trăiesc în culori, nu în griul durerii.

Că acum nu mai sunt doar „Cobra” sau „Pantera”,

Ci fata care și-a găsit fericirea în sine.