Vezi, tatal?
Written 2025-12-20
Tată, îți spun o poveste simplă,
Nu cu eroi mari, ci cu o vulpe mică.
Nu era vopsită, nu era șmecheră,
Doar puțin tăcută și prea sinceră.
La școală, jocul se numea „matematică”,
Exerciții ca ghicitori — logică, nu panică.
La lucru manual, fetele coseau,
Cu ac și ață visuri legau.
Desenul? Of, nu era în orar,
Dar pe pauze — pereții erau hotar.
Și cine voia mai mult, mergea mai departe,
La școli de artă, cu mâinile murdare de culoare.
Limbi? Aveam chei pentru lume largă:
Engleza — drum, româna — casă dragă,
Franceza — vis elegant și fin,
Ca o scrisoare scrisă pe vin.
Dar vulpea, tată, a fost mușcată uneori,
De râsete ieftine, de vorbe fără flori.
Bullying — îi zice acum lumea mare,
Atunci era doar zgomot și supărare.
Și știi ce-a făcut vulpea? N-a mușcat înapoi.
A crescut. Atât. Fără scandal, fără război.
A plecat mai departe, cu creionul în mână,
Și azi încă desenează, seara, acasă, pe lumină bună.
Prietenii? Împrăștiați prin lume largă:
Unii muncesc departe, alții învață, alții rabdă.
Dar fiecare poartă, ca pe un talisman,
Școala aceea — joc, nu lanț, nu plan.
Vezi, tată? Asta rămâne după lovituri:
Nu frică. Nu ură.
Ci viață normală.
Cu sens. Cu culori.