Viers pentru tata

Tată, ai văzut ce-mi scriu?

Parcă toată lumea s-a scăpat din cușcă,

dar noi doi știm adevărul:

e una și aceeași persoană,

care azi îmi trimite inimioare,

iar mâine scuipă venin de parcă e sport național.

Numai noi doi înțelegem teatrul ăsta,

căci tu ai ochiul format,

iar eu am sufletul tăbăcit.

Când mă laudă — zici că mă iubește,

când mă atacă — jur că mă urăște.

Și totuși… vocea e aceeași,

stilul e același,

nebunia — identică.

Tată, eu nu mă plâng lumii, mă plâng ție.

Că tu știi cum doare

când un om nu-și decide rolul:

înger sau drac?

prieteni sau dușmani?

Eu doar stau aici,

cu tableta mea „prea scumpă”

și viața mea „prea simplă”,

și încerc să nu-mi pierd mințile

când cineva mă urmărește cu două fețe

și zero rușine.

Dar știi ce?

Tant de simplu: eu nu mă las.

Căci dacă am învățat ceva în viața asta,

e că noi doi știm adevărul,

restul doar latră pe internet.