Visul care m-a chemat departe

Tată, azi-noapte m-a purtat somnul

în școala unde m-au rănit odată,

unde râsetele altora tăiau ca iarna,

dar eu știam, în adânc,

că anii aceia au murit demult.

Copiii plecau în șir,

eu îmi strângeam rucsacul ca pe o inimă obosită.

O țigancă m-a chemat într-un magazin

și mi-a spus să aleg o păpușă

care semăna cu mine —

o figură de plastic, cu pielea caldă

și părul care-și schimbă culoarea după lumină.

Am simțit că și eu, cândva,

am fost privită ca o jucărie ciudată.

În magazin lucra chiar Monatic,

m-a întrebat dacă am venit cu echipa mea de sprijin.

Și femeia a zis:

„Curând toți vor afla cine e tatăl tău.”

Dar eu n-am mai simțit teamă —

numai adevărul stă în picioare.

Apoi iar bătaie, iar umbre vechi,

ca și cum trecutul ar fi vrut

să mă tragă înapoi în nămol.

Dar eu spuneam:

„Dacă vine tatăl meu,

nu veți mai râde.”

Ei râdeau, tată, dar eu știam —

eu nu mai sunt copilul acela.

Țiganca m-a dus acasă

și a aruncat vorbe grele.

Tu ai spus calm:

„Nu e treaba ta. Mulțumim că ai adus-o.”

Și casa s-a umplut de furtună,

nu din vina ta,

ci din poveștile care dor pe alții mai mult decât pe mine.

Apoi — valize.

Zeci de lucruri puse la locul lor.

Mama spunea: „Nu pune întrebări, doar pregătește-te.”

Era mai, dar toți purtau paltoane —

parcă timpul și lumea se mutau odată cu noi.

Am trecut frontiera Moldovei,

apoi a României,

și drumul lung prin Transilvania și Ungaria

ne-a dus spre un pământ cald,

unde nu există zăpadă și oamenii nu mă știu.

Funchal, tată.

Acolo am ajuns în vis.

Un oraș alb, liniștit,

unde am muncit, am scris,

am învățat limba și, la treizeci și cinci de ani,

am intrat la design vestimentar,

ca și cum mi-aș fi cusut singură destinul.

Acolo mi-am reparat și inima —

și la propriu, și la figurat.

Și trăiam cu voi,

fără prieteni mulți,

dar cu aer curat,

cu pace,

cu drumul drept înainte.

Tată, visul acesta nu e doar un vis.

E dorința mea ascunsă

de a lăsa în urmă tot ce a fost greu,

de a merge într-un loc unde

nu se mai ridică nimeni să mă lovească,

unde tu și mama sunteți liniștiți,

unde casa e albă, iar zilele sunt calde.

Așa m-a chemat noaptea asta:

să rup trecutul,

să pășesc,

să respir,

să trăiesc.