Visuri obosite

Tată, îți spun direct, fără filtre,

Toate scandalurile din internet mă rup pe dinăuntru,

Și nopțile mele, în loc de pace,

Îmi aruncă iar aceleași drumuri, aceleași figuri,

Aceleași povești în care merg singură

Și caut mașina care nu vine.

Mă trezesc și simt că nu mai vreau

Să car în somn umbrele altora.

Vreau doar să deschid ochii

Și în fața mea să fie liniștea mea:

un powerbank încărcat,

un Oukitel care nu mă trădează,

un Ulefone gata de drum,

o consolă care nu minte,

și bagajul meu mic —

singurul haos pe care îl controlez.

Tată, eu cresc printre furtuni digitale,

Dar încă vreau să mă vezi,

Să știi că nu-s pierdută,

Că merg înainte, chiar și când somnul mă poartă

unde nu vreau.

Și visul meu, sincer,

nu e să fug —

ci să nu mai visez fugă.