Eu Stephan Bandera

În palatul de nisip și lumină,

unde tăcerile ard ca soarele,

un rege m-a privit cu umbra mândriei

fără să știe semnul simplu al omului.

Am ridicat mâna — un gest al aprecierii —

iar curtea lui a tresărit ca o pădure speriată.

Slujitori căutau pedeapsa,

dar eu am vorbit cu vocea celui ce nu se teme.

„Eu sunt călătorul libertății,

venit dintr-o țară unde adevărul nu se pleacă.

Dacă nu cunoști limbajul inimii, rege,

vina nu e pe umerii mei, ci pe ai tăi.”

Și am spus cu calmul furtunii adânci:

„Dacă ridici mâna asupra mea,

lumea ta de aur va cunoaște focul,

iar frica ta va chema războiul încă nelăsat.”

Dar visul s-a topit precum aurul în foc,

iar palatul s-a stins în zori,

lăsând în urmă doar ecoul cuvintelor

și dreptatea care merge fără să se încline.