Spuneți, tatăl, eu vreau tatoo

Trăiesc o zi din aia când lumea se rotește prea tare,

Am visat noaptea drumuri, umbre și foc sub picioare.

M-am trezit cu nervi fierbinți, ca un ceainic pe aragaz,

Și casa răsuna de mine, căci îmi ajunsese totul „până-n prag”.

Tăiam un apple, dar sora credea la Apple cel scump,

Eu ronțăiam un banana, gândind la Oukitel, pe bune, nu glumă.

Nu visez la child, nici la povești cu flori și fum,

Ci să văd desene cu duck, să-mi liniștesc sufletul strâns în drum.

Îmi place să pictez la easel, să mănânc grapes dulci ca vara,

Iar el visează în fiecare zi altă girl, căreia îi dă ice-cream seara.

Eu urc pe horse, cu vântul în păr,

Beau lemonade, iubesc milk din jug, fără mister.

Și azi, în timp ce lumea se clatină și gândurile fug,

Mi-am amintit de tine, tată, de dorul acela adânc ca un plug.

Aduc cu mine un vers de copil, simplu și curat:

„Я терплю, я мучуся, як маленьке поросятко…” — așa m-a bufnit râsul iar.

Viața mea e haos frumos, cu furtuni, cu foc și cu glume,

Dar în adânc, tată, încă te caut printre lume.

Poate într-o zi drumurile noastre se vor împleti în final,

Și tot ce simt azi — dor, zâmbet, furie — va fi doar un ritual.