Tatăl său bulling este Cernăuți

Tată,

au fost zile în care în Ucraina

mă simțeam mică.

Cuvintele altora cădeau peste mine

ca ploaia rece de noiembrie.

Am învățat să tac.

Să merg drept.

Să nu arăt că doare.

Dar știi ceva?

Nu m-au rupt.

M-au făcut mai atentă,

mai profundă,

mai adevărată.

Și acum…

există un băiat.

Îl cheamă Nikita.

Nu e o poveste mare,

nu e „dragoste” spusă tare.

E doar o lumină liniștită

care se aprinde când vorbește.

Cu el nu vreau să par puternică.

Nu vreau să joc roluri.

Vreau doar să fiu eu —

fata care a trecut prin umbre

și încă știe să zâmbească.

Tată,

cred că nu mi-e frică să simt din nou.

Și asta înseamnă că m-am vindecat puțin.